agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


Vizionări: 24 .



Festiv dineu
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Razvanbucuroc12345678910 ]

2026-08-02  |     | 



Pe masa grea zăcea un soare frânt în vin și-n aur viu,
Sub mătăsuri de Damasc și umbre cu parfum târziu,
Prin sfeșnice de-aramă curgea tăcerea ca-ntr-un serai domnesc,
Iar strugurele-și spăla veșmântul în rubin împărătesc.

Condeiele de-argint dormeau pe fața vechiului damasc,
Ca pupezele-mpietrite-n farmec de descântec arăbesc,
Pocalele țineau în ele amurguri stoarse din rubin,
Din care-nflorea tăcut delirul fiecărui chin.

Rodii desfăcute-n două, curmale și șofran domnesc,
Cu iasomia se-mpletiră, revărsând un somn ceresc,
Iar tămâia se-nălța prin dantele de filigran,
Ca o rugă rătăcită spre vechiul cer mahomedan.

Din cupe se desprinse-o umbră grea, cu gust de fier și scrum,
Iar mirodenii vechi pluteau prin aer ca un veșnic fum,
Șerbetul își pierdu lumina, migdalele tăcură reci,
Ca niște ochi de piatră stinși sub lespezile fără veci.

Pilaful își uitase aurul în pulberi argintii,
Curmalele păreau sicrie cu dulcețuri cenușii,
Pe peștele-nvelit în mirodenii, fără glas și fără har,
Se așternură pete verzi ca iarba peste-un vechi hotar.

Șofranul nu mai răspândea lumină, ci un abur greu, bolnav,
Iar rodiile-și vărsau tăcute sângele-nchegat și grav,
Pe fiecare tipsie creștea încet un mucegai bătrân,
Ca barba vremii ce se scurge peste orice vis păgân.

Atunci simții cum însăși masa începe să respire greu,
Cu răsuflări adânci de criptă și de vechi mormânt ateu,
Iar aerul, odinioară plin de mosc și iasomie,
Se prefăcu-ntr-o putrezire fără margini și tărie.

Atunci văzui că nu bucatele pieriseră întâi,
Ci însăși inima privirii care le vedea cândva vii,
În mine înflorise-o rană fără leac și fără nume,
Ce prefăcea în putrezire tot ce se năștea pe lume.

Iar eu rămas-am singur, mut, în miezul marelui ospăț,
Cu sufletul mucegăit de-atâta gol și de răsfăț,
Și am înțeles că orice aur, orice vin și orice floare
Ascund sub chipul lor de glorii sămânța propriei pierzare.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!